Nerespectarea programului de vizită al minorului: ce sancțiuni se aplică?

Odată cu pronunțarea divorțului, dacă foștii soți nu se înțeleg asupra locuinței minorului rezultat din căsătorie sau dacă înțelegerea părților este contrară interesului superior al minorului, instanța de tutelă stabilește locuința minorului la unul dintre părinți, ținând cont de interesul superior al minorului.
În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța de tutelă poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude.
În aceste cazuri, părintele sau părinții separați de copil au dreptul de a stabili legături personale cu minorul, inclusiv prin stabilirea unui program de vizită al minorului.
Problema se pune, însă, atunci când părintele alături de care a rămas copilul îl împiedică pe celălalt părinte să aibă legături personale cu minorul.
Ce sancțiuni se aplică persoanei care împiedică părintele să mențină relații cu minorul?
Nerespectarea programului de vizită al minorului reprezintă infracțiune, potrivit art. 379 din Codul penal:
(1) Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Despăgubiri civile și practica CEDO
Din punct de vedere civil, partea care nu poate menține legătura cu minorul din vina celuilalt părinte poate solicita și acordarea de despăgubiri bănești.
În cauza CEDO Vlad contra României, statul român a fost condamnat pentru încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Concret, dreptul reclamantului de a-și vizita fiica conform programului stabilit în instanță i-a fost obstrucționat de fosta soție. În plus, executorul judecătoresc la care reclamantul a apelat pentru a pune în executare hotărârea prin care instanța judecătorească stabilise programul de vizită al copilului nu a recurs la măsuri de intensitate crescătoare progresivă destinate realizării programelor de vizitare, inclusiv, după caz, măsuri specifice pentru cazurile de refuz al contactului între copil și părintele înstrăinat, care erau disponibile potrivit legislației, precum sancționarea mamei cu amendă pentru obstrucționarea procedurii, instituirea unui program de consiliere psihologică în beneficiul copilului sau asistență din partea poliției și a experților în protecția copilului.
Pentru aceste motive, Curtea a hotărât că în cauză a fost încălcat articolul 8 din Convenție și a obligat statul pârât să plătească reclamantului, într-un termen stabilit prin hotărâre, o despăgubire pentru prejudiciul moral și o sumă pentru cheltuielile de judecată, la care se adaugă dobândă dacă plata nu este făcută în acest termen.
Dacă relația dumneavoastră cu minorul este îngreunată de celălalt părinte sau de către o altă persoană, puteți solicita o consultanță juridică pentru analiza cazului dumneavoastră.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.



