Sari la conținut
0756 796 758
Divorț și dreptul familiei

Obligația de întreținere a minorului după divorțul soților

· Avocat — Baroul București
Publicat
Ilustrație pentru articolul „Obligația de întreținere a minorului după divorțul soților”

Conform prevederilor legale, instanța de tutelă, odată cu pronunțarea divorțului, decide și asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al minorului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum, dacă este cazul, și de învoiala părților.

Astfel, instanța de divorț este obligată să se pronunțe asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, chiar dacă niciuna dintre părți nu a solicitat asta expres.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, părintele separat de minor are dreptul de a avea legături personale cu minorul, însă are și obligația de a participa la întreținerea și creșterea acestuia.

Conform articolului 402 din Codul civil, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorilor.

Evident, părinții se pot înțelege asupra acestor aspecte, iar în lipsa înțelegerii decide instanța de judecată.

Așadar, în situația în care locuința copilului a fost stabilită la unul dintre părinți, instanța de judecată va stabili în sarcina celuilalt obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor aflați la celălalt părinte.

Ce trebuie să știm despre întreținerea datorată de părinte?

Întreținerea datorată minorului care locuiește cu celălalt părinte se stabilește:

  • pentru un copil: până la o pătrime din venitul net.

  • pentru doi copii: până la o treime din venitul net.

  • pentru trei sau mai mulți copii: până la jumătate din venitul net.

Care este consecința nerespectării obligației de întreținere a minorului?

Atunci când părintele obligat la întreținere nu își îndeplinește obligația de bunăvoie, celălalt părinte, în calitate de reprezentant al minorului, poate solicita executarea silită a obligației de întreținere.

Important de știut este faptul că neplata, cu rea-credință, pe perioada prevăzută de lege, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească reprezintă infracțiunea de abandon de familie și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Perioada de neplată cerută de lege și condițiile aplicabile în cazul dumneavoastră se verifică în cadrul consultanței juridice.

Ce trebuie să faceți dacă părintele obligat la întreținere nu își îndeplinește obligația față de copilul dumneavoastră?

Într-o astfel de situație, puteți apela la un avocat care să vă ajute:

  1. să solicitați obligarea celuilalt părinte la plata întreținerii minorului în cuantumul stabilit de lege;

  2. să solicitați punerea în executare silită a hotărârii prin care s-a stabilit obligația de întreținere;

  3. să formulați o plângere penală pentru infracțiunea de abandon de familie.

Pentru analiza situației dumneavoastră, puteți solicita o consultanță juridică.

Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.

Contact

Nu știi de unde să începi?

Scrie-ne pe scurt situația ta și te contactăm noi.

Bd. General Gheorghe Magheru nr. 28-30, Etaj 5, birou 1
Sector 1, București

0756 796 758
contact@stefaniagrigorie.com
Scrie-ne pe WhatsApp →

Preferi să alegi singur ziua și ora? Rezervă direct în calendarul online →

Mesajul ajunge direct la cabinet, pe contact@stefaniagrigorie.com. Datele tale sunt folosite doar pentru a-ți răspunde și nu sunt stocate pe site. Detalii în politica de confidențialitate.