Sari la conținut
0756 796 758
Companii și organizații

Vrei să îți deschizi o franciză? Află tot ce trebuie să știi

· Avocat — Baroul București
Publicat
Ilustrație pentru articolul „Vrei să îți deschizi o franciză? Află tot ce trebuie să știi”

Potrivit prevederilor legale, franciza reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Încheierea unui contract de franciză presupune mai multe etape.

Faza precontractuală

În această fază, francizorul furnizează viitorului beneficiar informații care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoștință de cauză, la derularea contractului de franciză.

Francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului informații despre:

  • experiența dobândită și transferabilă;

  • condițiile financiare ale contractului, respectiv redevența inițială sau taxa de intrare în rețea, redevențele periodice, redevențele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de servicii și tarifele privind produsele, serviciile și tehnologiile, în cazul clauzei obligațiilor contractuale de cumpărare;

  • elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat și să-și întocmească planul financiar;

  • obiectivele și aria exclusivității acordate;

  • durata contractului, condițiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Încheierea efectivă a contractului de franciză

Contractul de franciză trebuie să definească, fără ambiguitate, obligațiile și responsabilitățile fiecărei părți, precum și orice alte clauze ale colaborării.

Ce condiții trebuie să îndeplinească părțile contractului de franciză?

Condițiile impuse francizorului

a) să dețină și să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării rețelei de franciză;

b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială;

c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire inițială, precum și asistență comercială și/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenței drepturilor contractuale.

Condițiile impuse beneficiarului

a) să dezvolte rețeaua de franciză și să mențină identitatea sa comună, precum și reputația acesteia;

b) să furnizeze francizorului orice informație de natură a facilita cunoașterea și analiza performanțelor și a situației reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;

c) să nu divulge la terțe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât și ulterior.

Cum se redactează contractul de franciză?

Contractul de franciză trebuie să cuprindă următoarele clauze:

  • obiectul contractului;

  • drepturile și obligațiile părților;

  • condițiile financiare;

  • durata contractului;

  • condițiile de modificare, prelungire și reziliere.

Dacă intenționezi să încheii un contract de franciză, poți solicita o consultanță juridică pentru analiza contractului și a informațiilor precontractuale primite.

Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.

Contact

Nu știi de unde să începi?

Scrie-ne pe scurt situația ta și te contactăm noi.

Bd. General Gheorghe Magheru nr. 28-30, Etaj 5, birou 1
Sector 1, București

0756 796 758
contact@stefaniagrigorie.com
Scrie-ne pe WhatsApp →

Preferi să alegi singur ziua și ora? Rezervă direct în calendarul online →

Mesajul ajunge direct la cabinet, pe contact@stefaniagrigorie.com. Datele tale sunt folosite doar pentru a-ți răspunde și nu sunt stocate pe site. Detalii în politica de confidențialitate.