Sari la conținut
0756 796 758
Pensii și protecție socială

Procedura de recalculare a pensiei

· Avocat — Baroul București
Publicat
Ilustrație pentru articolul „Procedura de recalculare a pensiei”

Notă: Acest articol a fost scris înainte de 1 septembrie 2024, când Legea nr. 263/2010 a fost înlocuită de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Unele reguli descrise mai jos s-au schimbat; pentru situația ta, solicită o consultanță juridică.

Conform prevederilor legale, chiar și după ce se emite o decizie de pensionare, beneficiarii acesteia pot solicita recalcularea pensiei în momentul în care primesc adeverințe noi care să ateste faptul că aceștia au beneficiat de venituri suplimentare în perioada în care au fost salariați.

Ce înseamnă asta mai exact?

După emiterea deciziei de pensionare, persoana care beneficiază de pensie poate obține de la angajator adeverințe din care să reiasă faptul că aceasta a obținut venituri mai mari decât cele avute în vedere de Casa de Pensii la momentul emiterii deciziei de pensionare.

Care este procedura în această situație?

În momentul în care persoana beneficiară primește adeverința de la fostul angajator prin care se atestă faptul că aceasta a încasat venituri mai mari decât cele reținute la momentul emiterii deciziei de pensionare sau că a fost încadrată în grupa I sau a II-a de muncă, adeverința trebuie depusă la Casa de Pensii pentru a se emite o nouă decizie de recalculare.

Se poate întâmpla însă ca, din diverse motive, Casa de Pensii să refuze recalcularea pensiei.

Ce este de făcut într-o asemenea situație?

Decizia prin care se refuză recalcularea pensiei poate fi contestată la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege, calculat de la comunicare. Termenul exact aplicabil în cazul dumneavoastră se verifică în cadrul consultanței juridice.

În primul rând, este important să știm ce trebuie să conțină adeverința emisă de angajator pentru a putea fi valorificată.

Potrivit Normei din 2011 de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, articolul 127 alin. (2):

„Adeverința prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea angajatorului;

b) datele de identificare a persoanei;

c) perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia;

d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

f) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.”

Astfel, atâta timp cât în cadrul adeverinței emise de către fostul angajator se regăsesc toate cerințele amintite anterior, Casa de Pensii trebuie să emită o nouă decizie de recalculare.

Dacă, totuși, Casa de Pensii refuză emiterea unei noi decizii de recalculare, beneficiarul trebuie să se adreseze instanței de judecată pentru a i se recalcula pensia.

Solicitarea de recalculare a pensiei este în concordanță cu Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul a legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

Dacă vă aflați într-o astfel de situație, puteți solicita o consultanță juridică pentru analiza cazului dumneavoastră.

Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.

Contact

Nu știi de unde să începi?

Scrie-ne pe scurt situația ta și te contactăm noi.

Bd. General Gheorghe Magheru nr. 28-30, Etaj 5, birou 1
Sector 1, București

0756 796 758
contact@stefaniagrigorie.com
Scrie-ne pe WhatsApp →

Preferi să alegi singur ziua și ora? Rezervă direct în calendarul online →

Mesajul ajunge direct la cabinet, pe contact@stefaniagrigorie.com. Datele tale sunt folosite doar pentru a-ți răspunde și nu sunt stocate pe site. Detalii în politica de confidențialitate.