Nulitatea deciziei de concediere pentru motive care nu țin de angajat
Potrivit articolului 58 din Codul muncii, concedierea este reprezentată de încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, pentru motive care țin de persoana angajatului sau pentru motive care nu depind de angajat.
În ceea ce privește concedierea pentru motive care nu țin de persoana angajatului, conform Codului muncii, legiuitorul a instituit cazuri bine determinate de concediere: desființarea locului de muncă ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Însă, pentru ca hotărârea de concediere pentru motive care nu țin de persoana angajatului să fie legală, trebuie ca în cadrul acesteia să fie menționate:
- motivele care determină concedierea;
- durata preavizului;
- criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective.
Astfel, dacă decizia de concediere nu conține cerințele prevăzute de lege, pe calea contestației în instanță se poate obține constatarea nulității acesteia și, bineînțeles, anularea deciziei.
Pe scurt, trebuie să aveți în vedere următoarele aspecte:
1. Motivele care determină concedierea
Acestea trebuie să fie cuprinse în cadrul deciziei de concediere în sensul detalierii modului de reorganizare a societății angajatoare, astfel încât să se determine dacă concedierea este efectivă, dacă are o cauză reală și serioasă. Menționarea pe scurt în cadrul deciziei de concediere a temeiului juridic, precum și trimiterea la hotărârea angajatorului de reorganizare nu sunt suficiente pentru ca decizia să aibă un caracter legal.
2. Durata preavizului
Potrivit legislației muncii, atunci când se dispune concedierea salariatului, angajatorul are obligația să emită o decizie scrisă în acest sens sau o dispoziție care să conțină în mod obligatoriu termenul de preaviz. Acesta este unicul act prin care se poate dispune concedierea, care își produce efectele de la data comunicării către salariat și care poate fi analizat de instanță spre a se putea stabili legalitatea și temeinicia sa.
3. Criteriile de stabilire a ordinii de priorități, în cazul concedierilor colective
Atunci când este cazul unei concedieri colective, stabilirea ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), este reglementată ca o condiție obligatorie a deciziei de concediere. Important de știut este că decizia nu poate fi completată cu alte criterii ulterior emiterii acesteia.
Contestarea deciziei de concediere
Așadar, dacă ați primit o decizie de concediere care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, aceasta poate fi contestată în instanță, în termenul legal. Termenul exact aplicabil în cazul dumneavoastră se verifică în cadrul consultanței juridice.
Dacă vă aflați într-o astfel de situație, puteți solicita o consultanță juridică pentru analiza deciziei primite.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.
