Noile plafoane CAS și CASS pentru PFA-uri
Acest articol a fost scris într-un context legislativ anterior și este păstrat în arhivă. Informațiile pot fi depășite; pentru situația ta actuală, vezi pagina de recuperare creanțe.

Codul fiscal a suferit mai multe modificări prin OG 16/2022 care afectează și PFA-urile.
În primul rând, a fost redus plafonul pentru norma de venit de la 100.000 EUR la 25.000 EUR. Astfel, de exemplu, dacă în 2023 înregistrezi venituri de 30.000 de EUR, în 2024 vei trece la impozitarea în sistem real și vei plăti impozitul în funcție de venitul net.
Modificări aduse plafonului CAS
Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și / sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse și / sau categorii de venituri, datorează contribuția de asigurări sociale la noua bază de calcul dacă estimează pentru anul curent venituri nete a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.
Baza anuală de calcul o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:
a) Nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară (venit între 12 și 24 de salarii: CAS = 25% × 3.000 lei × 12 = 9.000 lei).
b) Nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țară (venit peste 24 de salarii: CAS = 25% × 3.000 lei × 24 = 18.000 lei).
Modificări aduse plafonului CASS
Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, din una sau mai multe surse de venit și / sau categorii de venituri, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la noua bază de calcul, dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este egală cu 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice.
Baza anuală de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este:
a) Nivelul de 6 salarii minime brute pe țară (venituri cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe țară): 10% × 3.000 lei × 6 = 1.800 lei.
b) Nivelul de 12 salarii minime brute pe țară (venituri cuprinse între 12 și 24 de salarii minime brute pe țară): 10% × 3.000 lei × 12 = 3.600 lei.
c) Nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară (venituri peste 24 de salarii minime brute pe țară): 10% × 3.000 lei × 24 = 7.200 lei.
Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultanța juridică aplicată situației tale. Legislația se poate modifica; verifică data ultimei actualizări.



